Ultimii 1000 de ani din istoria Europei: cele mai mari 10 schimbări

Ca să înţelegem cât de mari au fost efectele acestor schimbări, ne-ar prinde bine un ghid specializat. Iar rolul ar putea fi foarte bine îndeplinit de Ian Mortimer, istoric britanic care a publicat de curând o carte pe această temă: Centuries of Change.

Într-un articol publicat în The Guardian, el însuşi sintetiza, în 10 puncte, principalele schimbări – uriaşe prin amploarea consecinţelor – care au marcat istoria Europei.

• Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al…
• Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Sunt zece invenţii, idei, fenomene naturale, evenimente sociale, descoperiri – toate petrecute în secolele XI-XX – care au transformat din temelii lumea, fiecare dintre ele apropiind-o de lumea zilei de azi, aşa cum o ştim. E impresionant faptul că lucruri care azi ne par cu totul fireşti şi parcă existând „dintotdeauna” au avut totuşi nevoie de un context anumit pentru a apărea şi a se dezvolta, ajungând să facă parte în chipul cel mai banal din viaţa noastră de azi, şi e tulburător felul în care unul şi acelaşi eveniment ia înfăţişări diferite, urmările lui întruchipându-se în aspecte pozitive şi negative. 

Iată cele 10 schimbări cruciale despre care Ian Mortimer crede că au transformat Europa, îndreptând-o spre ceea ce este ea acum.

1. Secolul XI: castelele

Castelele medievale, construcţii fortificate din piatră, au fost, la origine, construcţii cu scop militar, dar, spune Ian Mortimer, ele ar trebui privite nu doar ca bastioane ale războiului, ci şi ale păcii.

Şi explică: înainte de anul 1000, în Europa existau foarte puţine castele. Încă şi mai surprinzător, pe teritoriul de azi al Angliei, vestită pentru numeroasele castele şi ruine de castele medievale, nu exista atunci nicio astfel de construcţie. În lipsa lor, ţinuturile cu pricina erau relativ uşor de cucerit. Invazia normandă condusă de William Cuceritorul a fost facilitată, crede istoricul, şi de lipsa unor asemenea clădiri fortificate, de unde ar fi putut fi organizată apărarea militară a ţării. 

Secolul al XI-lea, însă, a adus mari schimbări în peisajul arhitectural al Europei: peste tot au început să fie înălţate construcţii cu scop defensiv. A devenit mai greu pentru stăpânitori să cucerească ţinuturile vecine, marii feudali au început să-şi întărească stăpânirea asupra pământurilor lor, să se vadă pe ei înşişi drept regi ai acestor ţinuturi şi nu doar şefi ai unor clanuri, să-şi apere teritoriile şi să guverneze asupra tuturor celor care locuiau între graniţele acestor ţinuturi, nu doar asupra propriului lor clan – o schimbare uriaşă, care a prefigurat organizarea politică actuală.

(Foto: Shutterstock.com)

2. Secolul XII: lege şi ordine

Lipsa de siguranţă, de protecţie din partea legii şi a forţelor de ordine, este unul dintre lucrurile care îi împiedică adesea pe oameni să călătorească pe meleaguri străine. Or, călătoriile sunt vitale pentru dezvoltarea comerţului, circulaţia ideilor, evoluţia culturilor. Prin urmare, introducerea sistematică a conceptului de „lege şi ordine” în ţările Europei reprezintă într-adevăr o schimbare crucială. Iar acest lucru s-a petrecut începând mai ales cu secolul la XII-lea, când au început să se răspândească mai larg codurile de legi, să se dezvolte jurisprudenţa (studiul conceptelor şi principiilor fundamentale ale dreptului şi legii), să fie instituite curţi speciale de justiţie şi procese cu juriu – formă perpetuată până azi în mai multe ţări ale lumii.

3. Secolul XIII: pieţele şi banii

Banii existau de multă vreme în Europa, dar asta nu înseamnă că erau folosiţi în aceeaşi măsură şi în acelaşi mod ca şi azi. În mediul rural – şi cea mai mare parte a Europei era rurală, la vremea aceea – comerţul se baza în foarte mare parte pe troc (schimbul de bunuri în natură), iar moşierii se foloseau de munca ţăranilor fără a-i plăti cu bani, ci dându-le în schimb dreptul de a lucra câteva pogoane de pământ pentru ei înşişi şi familiile lor. 

Singurele locurile unde banii circulau mult, unde oamenii chiar mânuiau bani, în mod sistematic, erau oraşele cele care se bucurau de un drept special, consfinţit prin lege, de a organiza pieţe. Nu erau foarte multe asemenea oraşe în Europa până în secolul al XII-lea, dar, în secolul al XIII-lea, numărul lor a crescut de câteva ori. După cum notează Ian Mortimer, „întreaga creştinătate a trecut la o economie de un tip mai mercantil, deoarece sistemul trocului pur şi simplu nu putea fi utilizat eficient în oraşele-târguri.” 

Până la sfârşitul secolului, multe ţări ale Europei acelor vremuri bătuseră monede din metale preţioase şi se răspândise chiar instituţia creditului, prin mijlocirea unor companii bancare – precum cele din Italia – care aveau sucursale prin numeroase ţări ale continentului. 

4. Secolul XIV: Moartea Neagră

Una dintre cele mai profund transformatoare întâmplări din istoria continentului nostru a fost cumplita pandemie rămasă în memoria colectivă sub numele de Moartea Neagră. Ian Mortimer nu ezită să o numească „cel mai important eveniment în istoria Occidentului.” Au existat unele dispute între specialişti privitoare la natura acestei epidemii: despre ce boală a fost vorba? Marea majoritate înclină să creadă că a fost vorba de ciumă – şi aşa am învăţat şi noi la şcoală -, însă există şi unele voci care propun nişte ipoteze alternative. Orice va fi fost, a fost un eveniment cu efecte extrem de puternice, însă, oricât de ciudat ar părea, aceste efecte nu au fost numai negative. 

E drept, moartea a 75-200 milioane de oameni din Eurasia (e greu de ştiut cu exactitate câţi) în doar câţiva ani n-ar putea fi privită altfel decât ca o consecinţă tragică. 

Dar, după ce valul cel mai puternic al pandemiei (aproximativ între anii 1347-1353) a trecut, continentul european n-a mai fost acelaşi; mai ales omul european n-a mai fost acelaşi. Pandemia a avut consecinţe socio-economice extrem de adânci. 

Într-o populaţie mult împuţinată, bunurile rămase s-au împărţit între mai puţini oameni, aceştia având acces la „porţii” mai mari din resurse. Ţăranii au putut dobândi bunuri care le-au ridicat starea economică. Pe piaţa muncii era o lipsă de muncitori calificaţi – zidari, pietrari, dulgheri etc. -, astfel încât puţinii meseriaşi rămaşi au putut pretinde şi primi salarii mai mari. Pe urmele acestei ridicări a statutului lor, oamenii din straturile de jos ale societăţii au început să-şi facă auzită vocea cu mai multă putere; câteva decenii mai târziu, au izbucnit revolte sociale ce vizau micşorarea inegalităţii dintre păturile sociale şi, după alte câteva decenii, în ţările Europei de Vest a fost abolită şerbia. Sistemul feudal primea o lovitură mortală, ce deschidea calea spre o nouă organizare socială. 

Criza morală prin care trecuseră i-a făcut pe oamenii să începă să-şi pună întrebări asupra molimei (iniţial privită ca pedeapsă dumnezeiască) şi, pornind de aici, asupra relaţiei dintre ei şi divinitate. Cum putuse un Dumnezeu al îndurării – aşa cum era el înfăţişat de teologia creştină – să ia viaţa atâtor copii nevinovaţi? În mintea unora, întrebările au dat naştere îndoielii, primul pas spre eliberarea de tirania religiei; în mintea altora, mai pioşi, ceea ce se petrecuse a produs o stare de smerenie înfricoşată şi a generat o altfel de perspectivă asupra morţii. Moartea Neagră a schimbat, aşadar, atât modul în care trăiau oamenii, cât şi pe cel în care se gândeau la moarte, iar unele dintre reflexele acestor schimbări sunt vizibile şi azi.

5. Secolul XV: Columb descoperă America

Descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492) a produs o schimbare radicală în viziunea oamenilor Europei: lumea a devenit dintr-odată mai încăpătoare şi mai îmbelşugată. Existau teritorii mult mai întinse, resurse mult mai abundente, o diversitate mult mai mare a naturii şi a oamenilor, era o lume nemăsurat mai vastă şi mai bogată decât crezuseră că ar putea fi.

(Foto: Shutterstock.com)

Imense au fost consecinţele acestei descoperiri; ei i se datorează mare parte din felul în care arată azi lumea, de la faptul că spaniola este azi pe locul doi între cele mai vorbite limbi din lume, până la faptul că mâncăm cartofi şi roşii, fasole şi dovleac, cacao şi porumb (toate aceste plante sunt originare din Americi). Este vorba despre fenomenul numit Schimbul Columbian, sau Marele Schimb, ce denumeşte transferul de specii de vieţuitoare, de populaţii umane, de tehnologii, de idei care a urmat descoperirii Americii de către Cristofor Columb, în 1492. E într-adevăr greu de spus cum ar fi arătat planeta noastră dacă acest schimb n-ar fi existat, într-atât de însemnată a fost contribuţia sa la prefacerea lumii – de la la remodelarea ecosistemelor la transformarea realităţilor sociale pentru grupuri mari de oameni, de la vehicularea unor boli la schimbarea unor mentalităţi. 

Până atunci, spune istoricul Ian Mortimer, europenii îşi întemeiau ceea ce ştiau despre lume pe scrierile vechilor greci şi romani, despre care credeau că atinseseră apogeul în ceea ce priveşte înţelepciunea şi cunoaşterea. Însă constatarea că anticii nu pomeneau nimic despre continentele de dincolo de Atlantic i-a făcut pe oameni să se gândească, pe bună dreptate, că dacă despre asta anticii nu ştiau nimic, atunci înseamnă că nu ştiau totul şi că s-ar fi putut înşela şi în privinţa altor lucruri. Înţelepciunea străveche, pe care prea puţini o puseseră la îndoială până atunci, a fost reevaluată şi această schimbare a produs un uriaş salt calitativ în domeniul cunoaşterii.

6. Secolul XVI:  diminuarea violenţei interpersonale

După standardele noastre, epoca pre-industrială era una extrem de violentă, e de părere ghidul nostru istoric. Iată şi un exemplu: în Evul Mediu, numărul crimelor săvârşite în Oxford (oraş universitar englez) era la fel de mare ca şi al celor din localitatea americană Dodge City în anii 1880 (când Dodge City era cel mai violent oraş al Vestului Sălbatic).

Dar în secolul al XVI-lea rata criminalităţii s-a diminuat rapid în toată Europa, scăzând cu aproximativ jumătate la fiecare 100 de ani, o nouă tendinţă de creştere înregistrându-se abia în a doua jumătate a  secolului XX. 

După opinia istoricului, cauza majoră a acestei reduceri a violenţei a fost o mai bună comunicare inter-umană, datorată creşterii masive a nivelului de alfabetizare a populaţiei, cea ce a permis autorităţilor să acţioneze cu mai multă metodă şi mai mare siguranţă în descoperirea vinovaţilor. Au fost instituite forţe poliţieneşti în subordinea autorităţilor şi aplicarea legii se făcea în mod mai riguros. Aşa că oamenii au început să nu mai scoată aşa de repede cuţitul din teacă în orice încăierare, iar numărul tâlharilor la drumul mare a tot scăzut. Schimbarea a fost foarte treptată, aşa încât contemporanii n-au prea observat-o, dar azi, privind în urmă, suntem în măsură să apreciem importanţa excepţională a acestei schimbări. 

7. Secolul XVII: revoluţia ştiinţifică

Marea transformare s-a făcut simţită mai cu seamă în a doua jumătate a secolului; până atunci, ceea ce numim azi superstiţii făcea parte din viaţa majorităţii oamenilor într-un mod de neimaginat azi. Ian Mortimer dă un exemplu foarte percutant: dacă ai fi trăit în vremurile acelea şi cineva care, dintr-un motiv sau altul, te antipatiza şi-ţi voia răul te acuza de vrăjitorie, nu-ţi folosea la nimic să spui că nu există vrăjitorie sau că nu crezi în ea. Cu mare probabilitate, te aştepta moartea prin ardere pe rug. Oamenii credeau în existenţa vrăjitoriei în asemenea măsură, încât practicarea ei era un delict prevăzut în codurile de legi. Şi acesta era şi cazul altor superstiţii.

Marea schimbare a constat în faptul că, în secolul al XVII-lea, multe dintre aceste credinţe au fost înlocuite prin teorii ştiinţifice. Oamenii au trecut treptat de la convingerea că Soarele se învârte în jurul Pământului la aceea că Pământul e cel care se roteşte în jurul Soarelui (idee pentru care unii savanţi înfruntaseră persecuţiile Inchiziţiei.) Când erau bolnavi, oamenii nu se mai mulţumeau cu rugăciuni de tămăduire, ci chemau doctorul (chiar dacă ştiinţa medicală nu era cine ştie ce avansată la acea vreme.)

Este secolul unor mari savanţi – Isaac Newton, Robert Boyle, Gottfried von Leibniz şi mulţi alţii – care au pus bazele fizicii şi ale chimiei moderne, au corectat erorile înaintaşilor în materie de astronomie şi au desprins treptat această ştiinţă de astrologie, au contribuit la evoluţia matematicii, a filosofiei, ştiinţelor naturii.  

În general, până la sfârşitul secolului la XVII-lea, oamenii începuseră să privească ştiinţa cu mai multă încredere, să considere că măcar savanţii (dacă nu oamenii simpli) înţelegeau felul în care „funcţionează” lumea, că pentru multe dintre fenomenele ce le păruseră misterioase existau explicaţii ştiinţifice şi că nu era nevoie să recurgă la superstiţii pentru a şi le lămuri.

8. Secolul XVIII: Revoluţia Franceză

Aceasta a fost nu „o revoluţie”, ci REVOLUŢIA, prima care a pus la încercare, la nivelul unei întregi naţiuni, ideea că toţi oamenii ar trebui să fie egali în ochii legii. A fost cel mai mare pas către democraţie, aşa cum o înţelegem azi.

Valul acestei schimbări a măturat Europa de la un cap la altul; mai devreme sau mai târziu, toţi conducătorii europeni au fost siliţi să îşi revizuiască ideile privind drepturile omului, egalitatea politică, drepturile acordate femeilor. E greu de imaginat cum ar fi decurs, dacă nu era Revoluţia Franceză, marile prefaceri sociale care au jalonat istoria secolului următor, al XIX-lea: abolirea sclaviei, educaţia universală, dreptul femeilor de a deţine bunuri în mod independent, reformele în domeniul sănătăţii publice, restrângerea aplicării pedepsei capitale…

9. Secolul XIX: comunicaţiile

Atunci a avut loc marea revoluţie în domeniul comunicaţiilor la distanţă, crede istoricul Ian Mortimer, dând două exemple care arată cât de mult s-au schimbat lucrurile în nici 7 decenii: 

• în 1805, când a avut loc bătălia de la Trafalgar (în care, la data de 21 octombrie, flota engleză a înfruntat flotele reunite ale Franţei şi Spaniei), vestea despre victoria englezilor a ajuns la Amiralitatea britanică abia la data de 6 noiembrie.
• în 1872, a fost instalat primul cablu telegrafic transcontinental, prin care puteau fi trimise imediat mesaje de pe un continent pe altul.

Căile ferate, telegraful şi apoi telefonul au permis transmiterea mult mai rapidă – instantanee, uneori – a mesajelor. Şi totul s-a schimbat: guvernarea de la distanţă a coloniilor, circulaţia veştilor despre descoperirile ştiinţifice, relaţiile de familie…

10. Secolul XX: inventarea viitorului

E destul de ciudat pentru noi, cei de azi, care facem mereu predicţii despre viitor, bazându-ne mai ales pe progresele ştiinţei şi ale tehnologiei, să aflăm că, până prin 1900, oamenii nu-şi prea imaginau cum va fi lumea peste nişte zeci sau sute de ani. Existau câţiva socialişti utopici care visau la societatea viitorului, un mic număr de scriitori plini de fantezie care imaginau călătorii spaţiale şi alte izbânzi tehnologice despre care publicul citea ca şi cum ar fi citit poveşti, dar, în general, lumea nu prea îşi bătea capul cu VIITORUL. 

În schimb, azi, trăim într-o lume a predicţiilor ştiinţifice şi vrem să ştim dinainte totul: de la vremea de a doua zi până la starea economiei naţionale peste câteva decenii, când vom ieşi la pensie. În ritmul tot mai rapid al progresului tehnologic, ne-am obişnuit să ne închipuim neîncetat viitorul, aruncându-ne privirea tot mai departe în timp. Printre altele, explorarea spaţială, reuşitele ei şi felul în care, în secolul XX, se vorbea întruna (cum se vorbeşte şi acum) despre misiuni viitoare, a avut o contribuţie importantă la schimbarea felului nostru de a ne imagina propria evoluţie în timp. 

(Foto: Shutterstock.com)

Iar aceasta e cu adevărat o schimbare uriaşă: secolul XX e cel în care am început cu adevărat să ne visăm viitorul şi ne-am deprins să vedem îndeplinindu-se, în doar câteva decenii, ceea ce parcă ieri abia visam. Cine ştie ce va mai aduce secolul XXI şi cu ce Schimbare Majoră îl vor asocia istoricii de peste încă 1000 de ani?